Evenimente

Data eveniment: 02/11/2018

Comunitatea științifică din Republica Moldova a suferit o pierdere grea. A încetat să bată inima membrului corespondent al AŞM Andrei Timuş.

Andrei Timuş s-a născut la 18 octombrie 1921 în satul Molovata, azi raionul Dubăsari. După absolvirea Colegiului Cooperativ de Economie,  abia ajuns în pragul maturității, este înrolat și trimis pe front, în vâltoarea celui de-al Dolea Război Mondial, trecând, cu dârzenie și demnitate prin grele încercări.

Data eveniment: 02/25/2018

Joi, 29 martie 2018, ora 13:00, blocul central al AȘM, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt 1, în biroul 308, va avea loc şedinţa ad-hoc a Seminarului Ştiinţific de Profil la specialitatea 553.03 – drept procesual civil, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice. La această şedinţa va fi examinată teza de doctor în drept a d-nei STRATULAT Valentina cu tema: „Măsurile civile de protecție în cazurile de violență în familie”. Conducător ştiinţific: BELEI Elena, doctor  în drept, conferenţiar universitar.

Data eveniment: 01/30/2018

Marți, 30.01.2018, a avut loc ședinţa nr. 1 / 2018 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice, în cadrul căreia au fost audiate și aprobate planurile de activitate științifică pe anul 2018 ale subdiviziunilor și al Institutului, inclusiv al Consiliului Științific al ICJP.  La fel, la ședință au fost abordate mai multe chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. Au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctor.

Data eveniment: 01/25/2018

În data de 25 ianuarie 2018 marcăm aniversarea a 65-a din ziua nașterii domnului Alexandru BURIAN, profesor universitar, doctor habilitat în drept. Domnia Sa activează prodigios și în calitate de consultant științific al Centrului de Cercetări Juridice al ICJP, fiind directorul proiectului instituțional implementat în cadrul ICJP „Redimensionarea politicii externe şi interne a Republicii Moldova din perspectiva evoluției proceselor integraționiste şi modificărilor geopolitice ale sistemului internațional”. 

Data eveniment: 01/23/2018

Marți, 23 ianuarie 2018, cu începere de la ora 1300, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, etajul II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice, în comun cu Institutul de Istorie, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Centrul de Cultură și Istorie Militară al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, Consiliul local și Primăria comunei Ghidighici, mun. Chișinău, organizează masa rotundă „Centenarul Unirii.

Data eveniment: 01/16/2018

Marți, 16.01.2018, orele 13.00, în biroul 308, sediul central al AȘM, va avea loc ședința Seminarului Științific de Profil 553. Drept privat, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice, la care se va examina teza de doctor în drept „Litigii ce decurg din contractele de muncă sportive și soluționarea lor juridică”, specialitatea: 553.05 – dreptul muncii și protecției sociale, elaborată de dl. SLABU Gheorghe-Sorin, conducător științific: dr. hab., conf. univ. BOIȘTEANU Eduard.

Data eveniment: 12/26/2017

Marți, 26 decembrie 2017, a avut loc ședința festivă a colectivului Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM consacrată sărbătorilor de Crăciun și a Anului Nou.

În acest context, direcția Institutului a urat cercetătorilor științifici sănătate, dragoste, fericire, noroc, prosperitate, aspirații bogate cu împliniri desăvârșite, ca pacea sufletească să acompanieze armonios viața și activitatea tuturor membrilor colectivului, ca anul 2018 să fie mai bogat în împliniri și plin de succese remarcabile.

Data eveniment: 12/26/2017

Vicedirectorul Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM, doctor habilitat Victor Juc și cercetătorul științific coordonator, doctor Valeriu Mîndru, l-au vizitat pe membrul corespondent al AȘM Andrei Timuș pentru a-i ura Sărbători Fericite și a-i înmîna Medalia „Meritul Științific”, gradul II, recent conferită prin Decizia Consiliului Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică al AȘM.

Data eveniment: 12/21/2017

La 21 decembrie 2017, orele 9.30, în Sala Azurie a AȘM, a avut loc ședința lărgită a Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM de dare de seamă asupra activității științifice și inovaționale pentru anul 2017, Institutul având statut de membru instituțional al AȘM în care activează peste 80 de cercetători științifici, fiind structurat în patru Centre de cercetare.

Data eveniment: 12/22/2017

Vineri, 22 decembrie, orele 13.00, în biroul 308 al ICJP al AȘM, va avea loc ședința Seminarului Ştiinţific de Profil 552. Drept public, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiințe a Moldovei, la care se va examina teza de doctor hаbilitаt în drept „Dreрturile sосiаle аle оmului şi сetăţeаnului în Republica Moldova: garanţiile de drept constituţional” a dnei Natalia SСIUСHINА, consultа

Data eveniment: 12/08/2017

Asigurarea drepturilor omului în Republica Moldova și în special în raioanele din stânga Nistrului – acesta a fost subiectul discuțiilor din cadrul conferinței științifico-practice: „Drepturile Omului în RM – 2017: starea actuală și perspectivele”.

Evenimentul s-a desfășurat pe 8 decembrie 2017 la Academia de Științe a Moldovei, cu prilejul Zilei Internaționale a Drepturilor Omului.

Data eveniment: 11/30/2017

Joi, 30 noiembrie 2017, ora 13.00, în Blocul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, et. II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, mun. Chișinău, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei va organiza un Colocviu cu genericul „Proclamarea Republicii Democratice Moldovenești – premisă pentru Actul Unirii din 27 martie 1918”.

Invitația-program se anexează.

Data eveniment: 11/23/2017

Joi, 23 noiembrie 2017, cu începere de la ora 930, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Azurie, etajul I, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei, Ambasada Ucrainei în Republica Moldova și Centrul de Informare și Documentare privind NATO în Republica Moldova au organizat Conferința științifică cu participare internațională „Probleme ale securității regionale în contextul provocărilor hibride”.

Data eveniment: 11/09/2017

Joi, 09.11.2017, orele 14.00, în biroul 308 al ICJP al AȘM, va avea loc ședința seminarului științific de profil 552. Drept public, din cadrul Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al Academiei de Ştiințe a Moldovei, la care se va examina teza de doctor în drept „Suveranitatea  și independența statelor membre ale Uniunii Europene”, specialitatea: 552.01 Drept constituțional, elaborată de dl. Guceac Andrei, conducător științific dr. hab., prof. Popa Victor. Experți; dr. hab., prof. A. Smochină, dr. hab., prof. Gh. Costachi, dr., conf. D.

Data eveniment: 10/24/2017

Marți, 24.10.2017, a avut loc ședinţa nr. 6 / 2017 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. În cadrul ședinței au fost discutate chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. Au fost aprobate rapoartele anuale ale doctoranzilor, au fost aprobate rezultatele atestării cercetătorilor științifici, au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctor și doctor habilitat.

Data eveniment: 10/15/2017

În data de 15 octombrie 2017, dr. Ruslana Grosu, cercetător științific superior și dr. Serghei Sprincean, cercetător științific coordonator, secretar științific al Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM, au participat la lucrările Conferinței Internaționale Filosofico-Politologice „Другой. Ближний и Дальний”, organizată de Universitatea de Stat din Erevan în colaborare cu Institutul de Filosofie al Academiei de Științe din Rusia.

Data eveniment: 10/19/2017

Joi, 19 octombrie 2017, cu începere de la ora 930, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, etajul II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al Academiei de Științe a Moldovei vor organiza masa rotundă „Anul 1917 în destinul Basarabiei – consecințe juridice și politice”.

Invitația – program se atașează.

Data eveniment: 10/03/2017

Pe data de 3 octombrie 2017 marcăm aniversarea a 60-a din ziua nașterii dlui Victor Balmuș, director al Centrului Cercetări Juridice al ICJP al AȘM, profesor cercetător, doctor habilitat, consultant științific în cadrul Centrului.

Cu ocazia acestui frumos jubileu direcția Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM din numele întregului colectiv de colaboratori, urează domnului profesor Victor Balmuș multă sănătate, fericire, bucurii, succese remarcabile în muncă, prosperitate și la mulți ani!

Data eveniment: 09/19/2017

Marți, 19.09.2017, a avut loc ședinţa nr. 5 / 2017 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM. În cadrul ședinței au fost abordate chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. Au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctor și doctor habilitat. La ședință au fost prezenți 12 din 16 membri ai Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice al AŞM.

Pagini