Elena BALAN
Elena Balan a fost născută la 10 iulie, în satul Vertiujeni, r-nul Florești. Studiază istoria și filologia la Universitatea de Stat din Moldova, absolvind în anul 1964 cu calificativul ”profesoară de istorie, limbă și literatură moldovenească (română)”. Studiază la aspirantură prin corespondență în secția de filozofie și drept a AȘM, tema tezei de doctor: “Probleme ale relațiilor interetnice în mediul tineretului rural”, conducător științific - academicianul Dumitru T. Ursul, iar in anul 1994 susține teza de doctor în politologie. Activitatea profesională începe ca laborant superior, apoi continuă ca colaborator științific interior, fiind în prezent cercetător științific superior în cadrul Institutului. Doamna doctor Elena Balan a participat la realizarea a 15 proiecte științifice instituționale. Este autor a 135 de lucrări științifice.