Susţinerea tezei de doctor în drept a dlui Mătăşel Adrian

Sâmbătă, 31 martie 2018, ora 12.30, va avea loc susținerea publică a tezei de doctor în drept a pretendentului MĂTĂȘEL Adrian, conducător ştiinţific: CHIRTOACĂ Natalia, doctor în drept, conferențiar universitar, în Consiliul Ştiinţific Specializat D 18.552.08-06 din cadrul Institutului de Cercetări Juridice și Politice, cu titlul tezei: „Principiul neamestecului în treburile interne ale altor state în dreptul internaţional contemporan”, la specialitatea: 552.08 – Drept internațional și european public.

Susținerea publică a tezei va avea loc pe adresa: mun. Chișinău, bul. Ștefan cel Mare, nr. 1, aud. 308.

 

Principalele publicaţii ştiinţifice la tema tezei ale autorului :

·    Mătășel Adrian. Conceptualizarea (ne)intervenției în contextul principiului neamestecului în treburile interne ale altor state. În: Materialele Conferinței științifice internaționale anuale a doctoranzilor și tinerilor cercetători „Consolidarea statului de drept în Republica Moldova în contextul evoluției sistemului internațional și proceselor integraționiste”, Vol. II, Ediția a VIII-a, 3 iunie 2014 Chișinău, p. 175-184.

·    Mătășel Adrian. Competența internă a statelor în contextul principiului neamestecului în treburile interne ale altor state. În: Materialele Conferinței științifice internaționale anuale a doctoranzilor și tinerilor cercetători „Tendințe Contemporane în Evoluția Patrimonului Istoric și Juridic al Republicii Moldova”, Vol. III, Ediția a VI-a, 12 aprilie 2012, Chișinău, p. 167-181.

·    Chirtoacă Natalia, Mătășel Adrian. Aplicarea principiului neamestecului în treburile interne ale altor state în conextul mijloacelor de forță: legitimitatea intervențiilor militare. În: Tendințe con temporane ale dezvoltării științei în contextul valorificării opțiunii europene: Viziuni ale tinerilor cercetători, Materialele Conferinței științifice internaționale anuale a doctoranzilor și tinerilor cercetători, 2013, Vol. I, Ediția a VII-a, p. 104-110. http://rmdiri.md/pdf/Conferinta_tinerilor_cercetatori_-_ICJSP_2013_v.f.3.pdf (vizitat 23.11.2017).

·    Chirtoacă Natalia, Mătășel Adrian. Consolidarea principiului neamestecului în dreptul internaţional convenţional şi cutumiar al secolului XX. În: Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale, 2013, nr. 1 (27), p. 5-19.

·    Mătășel Adrian. Considerații privind intervențiile de natură economică în contextul principiului neamestecului în treburile interne ale altor state. În: Revista Națională de Drept, 2013, nr. 6, p. 52-55.

·    Mătășel Adrian. Dimensiunea non-militară a principiului neamestecului în treburile interne ale altor state. În: Revista Națională de Drept, 2013, p. 59-62.

·    Mătășel Adrian. Originile istorice ale principiului neamestecului în treburile interne ale altor state. În: Revista Moldovenească de Drept Internațional și Relații Internaționale, 2012, nr. 2, p. 64-73.

·    Mătășel Adrian. Principiul neamestecului în treburile interne al altor state în dreptul internațional contemporan: excepția umanitară. În: Revista Moldovenească de Drept Internaţional şi Relaţii Internaţionale, 2013, nr. 2 (28), p. 59-67.

 

Rezumatul tezei:

1. Problematica abordată: Reliefarea problematicii privind evoluția principiului neamestecului în treburile interne ale altor state în dreptul internațional public, realizând o analiză științifică complexă care cuprinde dinamica evolutivă a principiului, de la stadiile sale incipiente, până la accentele și tendințele actuale ale neintervenției, clarificând conceptele care dau expresie principiului și integrând în analiză toate dimensiunile ce privesc neintervenția, de la spectrul militar la cel non-militar (cadrul diplomatic, economic și politic).

2. Conţinutul de bază al tezei: În cadrul acestei lucrări s-a realizat o analiză complexă care contribuie la aprofundarea principiilor fundamentale de drept internațional public, prin elucidarea evoluției principiului neamestecului pe baza unei analize longitudinale, susținută de spectrul aplicativ, conferind o imagine completă, ce integrează atât aplicarea principiului neamestecului în cazul intervențiilor bazate pe utilizarea forței militare, cât și în aplicarea prevederilor principiului în cazul intervențiilor de natură non-militară.

3. Principalele rezultate obţinute:

-      utilizarea unei metodologiei noi, prin înglobarea planului extins al neamestecului și printr-o combinare de metode și tehnici interdisciplinare. Mai precis, fiecare aspect este analizat atât din unghiul dreptului internațional, cât și din unghiul interdisciplinar al elementelor istorice, politice, axiologice și dialectice;

-      au fost analizate reperele neamestecului și conceptelor care dau expresie principiului;

-      am integrat planul teoretico-declarativ al principiului neamestecului și planul său aplicativ, prin raportarea la cazuri concrete ce implică o normă a neamestecului. Conectarea celor două dimensiuni ale principiului, intervenția militară și non-militară, reprezintă un demers cu implicații însemnate asupra cadrului relațiilor internaționale și al înțelegerii considerentelor care stau la baza principiului neamestecului;

-      bazele interdisciplinare ale cercetării notează o acțiune de cercetare inovativă, menită să asigure un corpus informațional complet cu privire la neamestec. Totodată, cercetarea a inclus și o abordare inovativă a conținutului conceptelor care dau expresie principiului.

 

Media: