Masa rotundă „Riscuri și amenințări la adresa securității naționale a Republicii Moldova” (Reportaj foto: Eugenia Tofan)
Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM a organizat la, 27 iunie 2017, o Masă rotundă cu genericul „Riscuri și amenințări la adresa securității naționale a Republicii Moldova. Cum le evaluăm?”. La eveniment au participat reprezentanți ai mediului academic, ONG-urilor, Academiei Militare, politicieni, persoane interesate în probleme de securitate și apărare.
Cu un cuvânt de salut la eveniment a participat directorul ICJP al AȘM, dr.hab., prof. Valeriu Cușnir. Subliniind importanța și actualitatea evenimentului, directorul Cușnir a menționat că nevoia de securitate este arhiveche și existențială, or, dezvoltarea oricărei colectivități, la general, și oricărui individ, în particular, implică condiția securității atât a persoanei, cât și a societății în ansamblu, ca fiind una vitală.
În cadrul dezbaterilor, au intervenit mai mulți vorbitori, inclusiv, dr., conf. Serghei Sprincean, secretarul științific al ICJP al AȘM. dr. Veaceslav Ungureanu, ICJP, Iurie Gârneț (AMFA), Ion Tăbârță, IDIS „Viitorul”, Nicolae Chirtoacă, directorul Institutului Independent de Studii Strategice, Viorel Ciubotaru, fost ministru al Apărării, directorul Institutului European de Studii Politice ș.a. Participanții și-au expus punctul de vedere asupra subiectelor de actualitate privind insecuritatea umană în contextul securității naționale, oportunități de evaluare; aspecte sociale ale securității naționale ale RM; riscuri și amenințări la adresa securității militare a RM; neutralitatea și asigurarea securității naționale a RM; fenomenul terorist și securitatea națională a RM etc.
Întrunirea respectivă și tematica abordată a fost cu atât mai actuală, cu cât, chiar în timpul desfășurării evenimentului, Președintele Igor Dodon anunța în presă retragerea proiectului Strategiei Securității naționale, solicitând elaborarea unui nou document.
Eugenia Tofan,
Centrul Media al AȘM
|