Ambasadorul Ion Anghel a lansat, la AȘM, două volume despre Politica externă și diplomația României pe parcursul unui secol de la înfăptuirea României Mari

Ion M. Anghel: „Mă simt onorat că ați organizat această întâlnire și sigur că aș vrea să facem mai mult, facem atât cât putem, dar măcar să ne străduim să facem ceva, că dacă ne este indiferent și soarta ne va fi indiferentă. Devii ceea ce tu faci, dacă nu acționezi, alții ne hotărăsc soarta”

La Academia de Științe a Moldovei a avut loc, la 20 mai 2019, lansare de carte Politica externă și diplomația României pe parcursul unui secol de la înfăptuirea României Mari. Volumul I. Momente cruciale; Volumul II, România, factor activ în viața internațională. Coordonator: Ion M. Anghel, profesor universitar, doctor. Volume apărute la Editura Academiei Române (2018) în Colecția „Civilizația românească”, coordonată de acad. Victor Spinei. Ion M. Anghel, Tratatele de la Trianon și Paris din 1920: documentele prin care s-a consfințit înfăptuirea României Mari. Editura Academiei Oamenilor de Știință din România. București. 2018.         

Evenimentul de lansare a fost precedat de o întrevedere de protocol a Dlui Ambasador, prof. univ. dr. Ion M. Anghel, membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din Romania (OASR) cu președintele AȘM, acad. Ion Tighineanu, la care au participat prof. univ. dr. Nicolae Tâu, prim-ministru de externe a RM, Ambasador al RM în SUA, Canada și Mexic; dr.hab., prof. Aurelian Dănilă, adjunct al conducătorului Secţiei științe sociale, economice, umanistice și arte (SȘSEUA) a AȘM și conf. univ. dr. hab. Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie. Ambasadorul Ion Anghel a transmis Preşedintelui AŞM, un mesaj din partea Preşedintelui OASR, prof. univ. dr. ing. Adrian Badea, în care se exprimă deschiderea şi disponibilitatea OASR de a colabora cu Academia de Ştiinţe a Moldovei, de a realiza, în cooperare, proiecte, programe, acţiuni şi manifestări sub egida ştiinţei, a culturii şi a cunoaşterii. De asemenea, Dl Ambasador a transmis propria lucrare „Tratatele de la Trianon şi Paris din 1920, documentele prin care s-a consfinţit înfăptuirea României Mari” (Editura OASR, 2018), precum şi volumul „Marea Unire din 1918 în Acte şi Documente”, realizat de profesorul Vasile Puşcaş (ed. Nicu Dragoş, Cluj-Napoca, 2018). În cadrul dialogului, au fost discutate aspecte ce ţin de colaborarea savanţilor de pe ambele maluri ale Prutului şi crearea unui spaţiu ştiinţific şi cultural comun.

La lansare a participat Ambasadorul României la Chișinău, Daniel  Ioniță, prof. univ. dr. Nicolae Tâu, dr.hab., prof. Aurelian Dănilă, adjunct al conducătorului Secţiei ȘSEUA a AȘM, cercetători științifici, cadre universitare, oameni de cultură și știință de la diverse instituții din Chișinău. Întâlnirea a fost moderată de conf. univ. dr. hab. Gheorghe Cojocaru, directorul Institutului de Istorie și dr.hab., prof. Victor Juc, directorul Institutului Cercetări Juridice, Politice și Sociologice.

Directorul Institutului de Istorie, dr.hab. Gheorghe Cojocaru a salutat participanții la eveniment, mulțumind, în numele celor două instituții organizatoare, diplomaților pentru că au dat curs invitației de a fi prezenți la lansarea unor volume de Politică Externă, două volume coordonate de Excelența Sa, dl Ambasador Ion Anghel, două volume de Politica Externă și Diplomația României pe parcursul unui secol de la înfăptuirea României Mari. Primul volum conține momente cruciale din istoria României pe parcursul ultimului secol și cel de-al doilea volum relatează despre România ca factor activ în viața internațională. Istoricul a precizat că pe lângă cele două volume, mai este un volum care relatează despre Conferința de Pace de la Paris din anii 1918-1920, autor Excelența Sa dl Ambasador Ion Anghel și, de asemenea, alte volume pe care Domnia Sa le-a prezentat pe parcursul dezbaterilor.  

„Cred că este o întrunire cu totul deosebită, pentru că în această prestigioasă sală, o întâlnire de acest fel, unde este pusă în capul mesei diplomația românească, cuprinsă în două volume extraordinare, este un lucru foarte important”, a menționat în mesajul său de salut prof. Aurelian Dănilă, adjunct al conducătorului Secţiei științe sociale, economice, umanistice și arte a AȘM. Prof. Dănilă a subliniat că diplomația românească în toate timpurile a avut un cuvânt greu de spus în cele mai diverse situații. De asemenea, diplomația întotdeauna a avut o verticală, o dragoste pentru poporul său și a știut cum să negocieze în diverse situații și în diverse timpuri istorice. Adjunctul conducătorului Secţiei l-a felicitat pe dl Ambasador Anghel, care este și președintele Asociației și Ambasadorilor din România de mulți ani, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, pentru muncă extraordinară depusă la editarea acestor volume, fiind sigur că volumele vor avea un impact corespunzător de îmbogățire a cunoștințelor, de multe ori modeste, în domeniul diplomației românești ale celor interesați de acest domeniu și nu numai.

Ambasadorul României la Chișinău, Daniel  Ioniță, l-a salutat cu căldură pe Ambasadorul Ion Anghel și i-a adresat felicitări Excelenței Sale, pentru că i-a fost, mai întâi de toate, profesor. Ambasadorul Daniel Ioniță a relevat că lucrările Domniei Sale, înțelepciunea Domniei Sale l-au ajutat pe el ca și pe mulți diplomați români să pătrundă în taina diplomației și să înțeleagă că de fapt lumea aceasta este mult mai complexă și mult mai interconectată, decât pare ea la prima vedere. „Este un moment important pentru că iată o parte din înțelepciunea, aplecarea, din interesul, accentele speciale puse pe diplomația română, în special, în ceea ce privește necesitatea respectării dreptului internațional, sunt dezvăluite și de dumneavoastră aici prin cărțile respective. România și alte state mici și mijlocii în lume, înțelege că singura modalitate de a reuși să trecem cu fruntea sus prin istorie este ca întotdeauna să faci recurs la drept internațional, dar dl prof. Anghel cred eu, este un exemplu demn de urmat pentru noi toți. Particip cu o deosebită plăcere la întâlnirea Dumneavoastră, pentru că de fiecare dată, când vin în acest înalt for al științei știu că mesajul nostru este nu doar auzit, dar și înțeles. Știu și nu o să vă povestesc Dumneavoastră despre relațiile speciale dintre România și RM, nu o să vă povestesc Dumneavoastră despre cât de mult și puternic susținător este România pentru parcursul European al RM, însă vreau să Vă spun că întotdeauna vom conta pe experiența, susținerea Dumneavoastră, pe înțelepciunea Dumneavoastră pentru a ajuta aceste relații, pentru a ajuta ca relațiile firești, de partener strategic între România și RM să se întărească în continuare spre beneficiul nostru al tuturor”, a punctat diplomatul român, specificând că astfel de evenimente sunt importante, iar contribuția Excelenței Sale la rostirea adevărului istoric este foarte importantă.

Participanții au fost salutați și de prof. univ. dr. hab. Victor Juc, directorul ICJPS. Directorul Juc a exprimat ideea că activitatea dl profesor, doctor, membru de onoare a mai multor foruri academice, ambasador, întruchipează ceea ce numim metamorfoza Kissinger, prin aceasta înțelegând activitatea care se pliază pe două dimensiuni: pe de o parte, activitatea din cadrul structurilor de stat, structurilor diplomatice în serviciul de stat, iar pe de altă parte, ceea ce ține de activitatea de cercetare științifică. „Aceste volume pe care le avem, unele sunt tematice, altele de sinteză, demonstrează acest fapt. Fără falsă modestie vreau să subliniez că dl profesor Anghel este o figură de proporție, este foarte bine recunoscut în Republica Moldova prin cercetările științifice, foarte multe lucrări în domeniul politicii externe, relațiilor internaționale, studiilor europene, dreptului european, dreptului diplomatic, dreptului consular”, a subliniat politologul Victor Juc.

În continuarea evenimentului, directorul Gheorghe Cojocaru a prezentat succint coordonatele activității diplomatice și universitare ale ambasadorului Ion Anghel pe parcursul întregii vieți. Evocând parcursul carierei sale, istoricul a invocat pregătirea și titlurile academice, activitatea ca diplomat, studiile publicate, articole și note, discursurile în conferințele internaționale, puncte de vedere și alte documente internaționale diplomatice elaborate, precum și distincțiile de care s-a învrednicit Excelența Sa.  

„Mă bucur imens de posibilitatea de a fi primit cu acest prilej la Academia de Științe a Moldovei. Pentru mine Basarabia reprezintă unul din punctele cele mai importante din gândirea mea, pentru că în prima parte a vieții mele, fiind de pe malul drept al Prutului, cunoșteam acea zonă care era la 4-5 km de dealurile basarabiene. Deci, mentalul meu de copilărie este acesta, că România este văzută de pe linia Prutului și nu din altă parte”, avea să spună Ambasadorul Ion Anghel în luarea sa de cuvânt. Cu referire la evenimentul de lansare, profesorul a remarcat că, cartea cuprinde două volume care nu reprezintă o secționare pur și simplu, ci o grupare a ideilor. În primul volum, autorul și-a propus să menționeze momentele-cheie din istorie pe parcursul celor 100 de ani, care au fost extraordinare, ieșite din comun și s-a oprit la cel cu Conferința de Pace de la Paris din 1920, care a fost momentul de glorie și teribil din 1940, precizând că în carte și-a exprimat punctul său de vedere ca un om care a făcut această activitate, care am trăit anumite clipe de umilință, dar pe care le-a depășit.

Cel de-al doilea volum care este mult mai pe larg, subliniază diplomatul, și reprezintă relațiile României cu toate statele lumii. În primul rând, a văzut care au fost relațiile României, pe parcurs de un secol, cu marele puteri SUA, Franța, Rusia, Germania, Japonia, China, apoi cu statele vecine, Ungaria, Polonia.

Directorul Gheorghe Cojocaru a prefațat dezbaterile la subiect cu câteva concluzii și idei pe care le-a desprins din lectura acestor volume. În opinia istoricului, aceasta este de fapt o primă încercare de sinteză a politicii românești pe parcursul unui secol, de la 1918 încoace, o sinteză care are valențele sale. „În primul rând, este foarte utilă, este foarte necesară, pentru că ne oferă o coordonată de înțelegere a acestor politici de externe, ne oferă puncte de reper foarte importante, o istoriografie a problemei și din punctul acesta de vedere desigur suntem toți beneficiari a acestor lucrări. Totodată, această lucrare propune și o periodizare a politicii externe românești pe parcursul a 100 de ani de activitate așa cum Excelența Sa, dl Ambasador menționează în aceste două volume, el este și unul dintre autorii cei mai importanți, prolifici a acestui volum, dincolo de faptul că a coordonat această operă. Așa cum menționează Domnia Sa, putem schița o următoare periodizare a politicii Externe Românești în acești 100 de ani”, a conchis dl Cojocaru. Sesiunea de dezbateri a fost deschisă de prof. univ. dr. Nicolae Tâu, prim-ministru de Externe a RM, Ambasador al RM în SUA, Canada și Mexic. În discursul său, Excelența Sa a oferit detalii din interiorul politicii externe de la Chișinău. Folosind prilejul prezenței la eveniment a Ambasadorului Nicolae Țâu, adjunctul conducătorului Secției ȘSEUA, prof. Aurelian Dănilă, i-a înmânat dlui Nicolae Tâu, Medalia „Dimitrie Cantemir”, pentru merite în dezvoltarea sferei universitar-academice, contribuții remarcabile la dezvoltarea științei politice în Republica Moldova și la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare.           
În cadrul dezbaterilor au intervenit și prof. univ. dr. hab. Ion Șișcanu, șeful Secției „Istorie Contemporană” a Institutului de Istorie, care i-a mulțumit Ambasadorului Ion Anghel pentru propunerea de a participa la realizarea acestei lucrări. „Am scris și eu partea mea acolo, sigur că URSS Moldovenească nu a avut diplomație, însă a avut consecințe pe care le-a suportat în urma unor deputați, despre aceasta am scris eu acolo”, a subliniat istoricul și coautorul lucrării. 

Conf. univ. dr. Anatol Țăranu, cercetător științific coordonator la Institutul de Istorie a menționat în expunerea sa că acesta este un eveniment științific și cultural concomitent, este o lansare de carte, sunt două volume care reprezintă un deliciu pentru cercetători. „În primul rând, eu doar foarte sumar am văzut aceste volume și vreau să vă spun că, cu adevărat, acei care sunt preocupați de politica externă națională vor găsi în aceste două volume un prilej de a medita și foarte mult material empiric pentru cercetările sale. Trimiterile care se vor face la aceste două volume indiscutabil vor fi parte a mai multor cercetări pe viitor”, a concluzionat istoricul Anatol Țăranu.

La evenimentul de lansare au mai luat cuvântul prof. univ. dr. hab. Mihai Cernencu, șeful catedrei „Relații Internaționale, Științe Politice și Jurnalism” a Universității Libere Internaționale din Moldova; prof. univ. dr. hab. Valeriu Cușnir, directorul adjunct al Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice; conf. univ. dr. hab. Nicolae Enciu, directorul adjunct al Institutului de Istorie; prof. univ. dr. hab. Pantelimon Varzari, cercetător științific principal la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, conf. univ. dr. Veaceslav Ungureanu, cercetător științific coordonator la Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice; prof. univ. dr. hab. Anatol Petrencu, profesor universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, directorul Centrului de Excelență INIS „Promemoria”           

„Aș vrea să spun că sunt foarte bucuros că am putut să vin la această întâlnire, mă simt onorat că ați organizat această întâlnire și sigur că aș vrea să facem mai mult, facem atât cât putem, dar măcar să ne străduim să facem ceva, că dacă ne este indiferent și soarta ne va fi indiferentă. Devii ceea ce tu faci, dacă nu acționezi alții ne hotărăsc soarta”, a reliefat înaltul oaspete.

Ion M. Anghel, prof. univ. dr., Ambasador (p) s-a născut în com. Măstăcani, jud. Galaţi, la 12 decembrie 1927. Este jurist de profesie. Din 1950 – în mod succesiv sau concomitent, cadru didactic universitar (68 de ani), diplomat (37 de ani) şi expert în tehnică legislativă – Parlament, Consiliul Legislativ (12 ani).     

Eugenia Tofan,

                Serviciul de Presă al AȘM