Conferința științifică „Republica Moldova la 25 ani de stat-membru al Organizației Națiunilor Unite”

Joi, 2 martie 2017, Institutul de Cercetări Juridice și Politice al AȘM a desfășurat conferința științifică „Republica Moldova la 25 ani de stat-membru al Organizației Națiunilor Unite”. La conferință au participat cercetători științific de la ICJP al AȘM și cadre didactice de la unele instituții superioare de învățământ - Institutul de Stat de Relații Internaționale din Moldova, Universitatea de Studii Politice și Economice Europene „Constantin Stere”, Universitatea Academiei de Științe Moldovei.

În deschiderea lucrărilor, dr. hab. Valeriu Cușnir, director al ICJP al AȘM, a subliniat încărcătura deosebită a zilei de 2 martie 1992 – Republica Moldova a devenit stat- membru cu drepturi depline al ONU și, în același timp, a început războiul de la Nistru, soldat cu numeroase jertfe. În memoria celor căzuți în lupta pentru suveranitatea și independența Republicii Moldova, participanții la conferință au ținut un minut de reculegere.

Prof. Valeriu Cușnir a prezentat asistenței un număr al ziarului „Sfatul Țării”, în care s-a regăsit Adresarea Președintelui Mircea Snegur către Secretarul General al ONU Boutros Boutros - Ghali cu solicitarea de a susține Republica Moldova în fața agresiunii. Dr. hab. Valeriu Cușnir a remarcat necesitatea aprofundării relațiilor dintre cele două părți, mai ales cu instituțiile specializate ale ONU pentru binele Republicii Moldova.

Dr. hab. Victor Juc, vicedirector al ICJP al AȘM, în raportul „Evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Organizația Națiunilor Unite”, a subliniat că la 2 martie 1992 practic se încheie prima etapă, cea mai complicată, a procesului de recunoaștere internațională a independenței statului nou - Republica Moldova. În același timp, profesorul a menționat că evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Națiunile Unite este mai puțin cunoscută publicului larg, și-a găsit mai puțină valorificare în literatura de specialitate și mai puțină mediatizare, una dintre cauze  ar fi caracterul tehnic, îngust specializat al raporturilor cu instituțiile specializate. În lista bunelor relații exercitate cu unele instituții specializate se includ: Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO), iar mai recent și Fondul Monetar Internațional (FMI). În același context, dr.hab. Victor Juc a afirmat că Republica Moldova susține fără rezerve recomandările și acțiunile orientate spre combaterea terorismului internațional, participă la misiuni de menținere a păcii sub mandatul ONU și din 1994, de la tribuna Adunării Generale, pune problema secesionismului ca fiind un pericol major la adresa suveranității statelor și stabilității internaționale.

În luările de cuvînt care au urmat cu titlul de comunicări științifice, dr. hab. Pantelemon Varzari a analizat unele teorii ale guvernării mondiale și locul Națiunilor Unite în cadrul modelelor elaborate, oprindu-se, în context, la conținutul și aplicabilitatea termenului „supraelită”. Dr. Veaceslav Ungureanu a reliefat participarea militarilor din Armata Națională a Republicii Moldova la operațiunile de menținere a păcii sub mandatul ONU. Dr. Alexandru S. Roșca a trecut în revistă bunele practici ale ONU și aplicabilitatea lor în activitatea diferitelor instituții din Republica Moldova. Dr. Svetlana Ciumac a pus în lumină unele aspecte de caracter economic provenite din cooperarea Republicii Moldova pe coordonatele bilaterală și multilaterală. Dr. Ion Rusandu a realizat o retrospectivă a aportului ONU la managementul conflictelor „înghețate”, inclusiv din spațiul ex-sovietic, oprindu-se asupra unor dificențe de caracter umanitar și logistic. Cercetătorul științific Nicolae Afanas a prezentat patru modele de reformă a Consiliului de Securitate al ONU, iar dr. hab. Victor Balmuș, dr. Victor Mocanu și dr. Galina Rogovaia au familiarizat asistența cu unele practici personale de colaborare cu instituțiile specializate ale ONU care își desfășoară activitatea în Republica Moldova.

Eugenia Tofan

Centrul Media AȘM

Media: