In Memoriam: Andrei TIMUȘ, membru corespondent al AȘM (21.10.1921 – 11.02.2018)

Comunitatea științifică din Republica Moldova a suferit o pierdere grea. A încetat să bată inima membrului corespondent al AŞM Andrei Timuş.

Andrei Timuş s-a născut la 18 octombrie 1921 în satul Molovata, azi raionul Dubăsari. După absolvirea Colegiului Cooperativ de Economie,  abia ajuns în pragul maturității, este înrolat și trimis pe front, în vâltoarea celui de-al Dolea Război Mondial, trecând, cu dârzenie și demnitate prin grele încercări.

Între anii 1944-1953 a activat în structurile organizațiilor de tineret şi de partid, exercitând diverse funcții de conducere. A fost prim secretar al Comitetului Central al Comsomolului din republică. În 1954 a absolvit Facultatea de Jurnalistică a Școlii Superioare Politice din Moscova, devenind redactor adjunct la ziarul „Kolhoznicul Moldovei” (1953-1958). În anul 1958 i se încredințează fondarea Televiziunii Moldovenești, fiind primul preşedinte al Comitetului Republican pentru Radio şi Televiziune (1958-1961). A fost unul din conducătorii Editurii CC al PCM în perioada 1961-1967, după care îşi dedică viața muncii ştiințifice, având deja absolvit doctoratul la Institutul de Economie al Academiei de Științe (1965).

Activitatea științifică Andrei Timuş a început-o la Enciclopedia Sovietică Moldovenească, coordonând, între anii 1967-1971 și 1983-1987, activitatea acestei instituții și, concomitent, inițiind cercetările sociologice în calitate de şef al Sectorului de Sociologie a Secției Filozofie și Drept a Academiei (primul Centru de studiere a opiniei publice în republică). Începând cu anul 1991 a activat în calitate de cercetător ştiințific principal al Institutului de Filosofie, Sociologie şi Drept (azi - Institutul  de Cercetări Juridice și Politice al AȘM). În anul 1979 a susținut teza de doctor habilitat. A fost ales membru corespondent al AŞM (1984).

S-a afirmat drept o fire viguroasă şi fidelă acelor principii, pe care şi le-a stabilit încă de la debutul carierei sale profesionale, începute la vârsta de abia 17 ani. De atunci şi până în ultima zi s-a aflat mereu pe linia întâia a vieţii şi a ştiinţei, înfruntând cu dârzenie vicisitudinile timpului. Energia-i dinamică i-a permis, şi în zile de război,  şi în zile de pace, să se antreneze plenar într-un impunător diapazon de activităţi: muncă social-politică, managerială, ştiințifică, acolo unde era nevoie de experienţa şi cunoştinţele sale. Tributar timpului pe care l-a trăit şi circumstanţelor în care a activat, oricum, oriunde s-ar fi  aflat, a dovedit deschidere pentru idei noi, a crezut în ceea ce face şi a muncit cinstit şi cu toată dăruirea, convins că  munceşte pentru binele semenilor săi. În condiţii dificile, a manifestat mereu caracter, responsabilitate, spirit critic şi dexteritate profesională. Destinul i-a hărăzit ca preocupările sale să fie activităţi de pionierat. Toate au dat roada cuvenită.

Ca cercetător ştiințific, membru corespondent Andrei Timuş a adus un prinos inestimabil la dezvoltarea sociologiei, în special, sociologiei rurale, ceea ce pentru republica noastră a fost şi continuă să rămână o direcție științifică prioritară. Spectrul preocupărilor sale științifice a cuprins o arie largă: opinia publică în societatea contemporană, influența mijloacelor de informare în masă asupra formării opiniei publice, dezvoltarea socială și spirituală a satului.

Rezultatele muncii pe altarul științei și-au găsit reflectare în peste 250 de publicații științifice. A. Timuș a fost autor, coautor și coordonator a 27 de monografii, al unor cărți de rezonanță, cum ar fi Dicționarul enciclopedic de sociologie (2013), Dezvoltarea umană: Realizări, tendințe, perspective  (2010), Creșterea eficienței social-economice și bunăstării populației  -  cerința prioritară a societății (2010), Dezvoltarea umană: impactul proceselor de transformare a societății moldave (2007), Interesele, binele omului – problema-cheie a reformelor. Sinteze Sociologice (2006) ș. a.

Sub conducerea nemijlocită a membrului corespondent A. Timuș a apărut o serie de ediții enciclopedice, inclusiv 8 volume ale Enciclopediei Sovietice Moldoveneşti, lucrare de pionierat, apreciată mult atât în țară, cât și în străinătate, Enciclopedia de Viticultură în 3 volume; Enciclopedia Literatura și Arta Moldovei în 2 volume, Dicționarul enciclopedic Chișinău ș. a.

Activitatea sa prodigioasă a fost înalt apreciată. I-a fost conferit titlul de „Om emerit”. În anul 1986 a fost distins cu Premiul de Stat al Republicii Moldova. A fost decorat cu „Ordinul Republicii”, cu alte distincții guvernamentale - ordinele „Drapelul Roşu de Muncă”, „Insigna de Onoare”, medalia „Pentru vitejie în muncă”, cu distincții ale Academiei de Științe a Moldovei ş. a.

În 1976 a fondat Asociația Sociologică din Moldova (azi – Asociația Sociologilor și Demografilor), al cărei preşedinte a fost până în 1991. A fost preşedinte al Consiliului Științific specializat pentru susținerea tezelor de doctor şi doctor habilitat în sociologie. A activat ca membru al Prezidiului Academiei de Științe (1984-1991), membru al Comisiei pentru grațiere pe lângă Președintele Republicii Moldova, membru al Comisiei de experți a Consiliului Național pentru Acreditare şi Atestare al Republicii Moldova, redactor-şef adjunct al revistei Economie și Sociologie, membru al colegiilor de redacție al revistelor Общество и экономика (Moscova) și Revista de Filosofie, Sociologie şi Ştiinţe Politice.

O contribuție notorie, membru corespondent al AŞM Andrei Timuș şi-a adus-o la pregătirea cadrelor ştiințifice de înaltă calificare în domeniul sociologiei. În cercurile ştiinţifice, prof. Andrei Timuş este apreciat drept pilon al științei sociologice şi recunoscut unanim ca întemeietor al Şcolii de cercetări sociologice în Republica Moldova. Lucrările pe care le-a semnat de-a lungul anilor constituie  temelia pe care s-a clădit cercetarea sociologică autohtonă. Mai mult de 40 de doctori și doctori habilitați au elaborat lucrările lor, avându-l pe Andrei Timuș în calitate de conducător/consultant științific.

Viața lui Andrei Timuș a constituit un exemplu de sensibilitate pentru problemele stringente ale societăţii. Pentru colegii săi, pentru nenumăraţii săi discipoli, profesorul universitar, membru corespondent al AȘM Andrei Timuş a reprezentat și va continua să reprezinte un etalon de omenie, un model de dăruire cauzei științei.

Acad. Gheorghe Duca, acad. Ion Tighineanu, acad. Ion Guceac, m. c. Viorel Prisăcari, dr. hab. Aurelia Hanganu, acad. Teodor Furdui, acad. Gheorghe Paladi, acad. Grigore Belostecinic, acad. Alexandru Roșca, acad. Gheorghe Rusnac, m. c. Victor Moraru, m. c. Alexandru Stratan, m. c. Dumitru Moldovan, m. c. Sergiu Certan, dr. hab. Victor Țvircun, dr. hab. Valeriu Cușnir, dr. hab. Victor Juc, dr. hab. Vladimir Blajco, dr. hab. Olga Gagauz, dr. hab. Gheorghe Bobînă, dr. hab. Ludmila Malcoci, dr. hab. Tatiana Spătaru, dr. hab. Oleg Bulgaru, dr. hab. Maria Bulgaru, dr. hab. Iulia Volc-Bejan, dr. hab. Pavel Movileanu, dr. hab. Pantelimon Varzari, dr. hab. Aurelia Peru-Balan, dr. Victor Mocanu, dr. Andrei Dumbrăveanu, dr. Anastasia Oceretnîi, dr. Stela Grigoraș, dr. Oxana Isac, dr. Svetlana Ciumac, dr. Tatina Comendant, dr.Valeriu Mîndru, dr. Serghei Sprincean, dr. Ion Rusandu, dr. Valerian Cristea, dr. Gheorghe Călcâi, dr. Stela Milicenco, dr. Mihai Lescu, dr. Iurie Caraman

 

 

Media: