CERCETĂRI POLITICE

Centrul CERCETĂRI POLITICE și RELAȚII INTERNAȚIONALE

Distincție conferită directorului ICJPS

Recent, într-o ședință festivă, Prezidiul AȘM a decernat Diploma de Gratitudine a AȘM domnului dr. hab., prof. univ. Victor JUC, director al ICJPS, pentru rezultate remarcabile în activitatea științifică în domeniul politologiei, pentru un management eficient, pentru formarea cadrelor științifice de înaltă calificare, precum și în legătură cu cea de a 55-a aniversare din ziua nașterii.

Studiu sociologic

Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice efectuează cercetări sociologice cu privire la calitatea actului de justiție. Aceste activități fac parte din programul de implementare a proiectului de cercetare în cadrul concursului "Program de stat" al ANCD (2020-2023): 20.80009.1606.05 Calitatea actului de justiție și respectarea drepturilor persoanei în Republica Moldova: cercetări interdisciplinare în contextul implementării acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană (conducătorul proiectului: dr. hab., prof. univ.

Undefined

Conferința Științifică Internațională „Platforma Europeană pentru Pace”

În contextul evenimentelor dedicate Zilei Europei, precum și în contextul Apelului Academiei Române de a crea o platformă continentală de comunicare științifică în vederea menținerii păcii, Academia de Științe a Moldovei organizează, la 24 mai 2022, ora 10:00, Conferința Științifică Internațională „Platforma Europeană pentru Pace”.

Conferință științifico-practică națională cu participare internațională „Vectorul european al Republicii Moldova – factor determinant în consolidarea statului de drept”

Marți, 10 mai  2022, ora 10.30, Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, în colaborare cu Academia de Științe a Moldovei (Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte), Institutul de Istorie, Centrul de Economia Industriei și Serviciilor al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C.

Directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice, profesorul Victor Juc – noul Președinte al Consiliului Directorilor Institutelor de Cercetare

La ședința Consiliului Directorilor Institutelor de Cercetare, care întrunește 18 organizații de drept public din domeniile cercetării și inovării, precum și 1 întreprindere de stat, funcția de fondator ale cărora este exercitată de Ministerul Educației și Cercetării, au fost operate unele schimbări în funcțiile de conducere ale Consiliului, survenite în urma alegerii membrului-corespondent, profesorului universitar Alexandru Stratan în calitate de rector al Academiei de Studii Economice din Moldova.

Pagini