SOCIOLOGIE

Centrul SOCIOLOGIE și PSIHOLOGIE SOCIALĂ

Ședinţa nr. 1 / 2018 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice

Marți, 30.01.2018, a avut loc ședinţa nr. 1 / 2018 a Consiliului Ştiinţific al Institutului de Cercetări Juridice şi Politice, în cadrul căreia au fost audiate și aprobate planurile de activitate științifică pe anul 2018 ale subdiviziunilor și al Institutului, inclusiv al Consiliului Științific al ICJP.  La fel, la ședință au fost abordate mai multe chestiuni organizatorice și metodologice de pe ordinea de zi. Au fost analizate și aprobate modificări în procesul de pregătire a unor teze de doctor.

Dl. profesor universitar, doctor habilitat în drept Alexandru Burian la 65 de ani

În data de 25 ianuarie 2018 marcăm aniversarea a 65-a din ziua nașterii domnului Alexandru BURIAN, profesor universitar, doctor habilitat în drept. Domnia Sa activează prodigios și în calitate de consultant științific al Centrului de Cercetări Juridice al ICJP, fiind directorul proiectului instituțional implementat în cadrul ICJP „Redimensionarea politicii externe şi interne a Republicii Moldova din perspectiva evoluției proceselor integraționiste şi modificărilor geopolitice ale sistemului internațional”. 

Masă rotundă „Centenarul Unirii. Basarabia pe calea afirmării identității naționale (24 ianuarie 1859 - 24 ianuarie 1918)”

Marți, 23 ianuarie 2018, cu începere de la ora 1300, în sediul central al Academiei de Științe a Moldovei, Sala Mică, etajul II, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, nr.1, Institutul de Cercetări Juridice și Politice, în comun cu Institutul de Istorie, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Centrul de Cultură și Istorie Militară al Ministerului Apărării al Republicii Moldova, Consiliul local și Primăria comunei Ghidighici, mun. Chișinău, organizează masa rotundă „Centenarul Unirii.

Ședință festivă a colectivului Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM cu ocazia sărbătorilor de iarnă

Marți, 26 decembrie 2017, a avut loc ședința festivă a colectivului Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM consacrată sărbătorilor de Crăciun și a Anului Nou.

În acest context, direcția Institutului a urat cercetătorilor științifici sănătate, dragoste, fericire, noroc, prosperitate, aspirații bogate cu împliniri desăvârșite, ca pacea sufletească să acompanieze armonios viața și activitatea tuturor membrilor colectivului, ca anul 2018 să fie mai bogat în împliniri și plin de succese remarcabile.

Ședinţa lărgită nr. 7 / 2017 a Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM de dare de seamă asupra activității științifice și inovaționale pentru anul 2017

La 21 decembrie 2017, orele 9.30, în Sala Azurie a AȘM, a avut loc ședința lărgită a Consiliului Științific al Institutului de Cercetări Juridice și Politice al AȘM de dare de seamă asupra activității științifice și inovaționale pentru anul 2017, Institutul având statut de membru instituțional al AȘM în care activează peste 80 de cercetători științifici, fiind structurat în patru Centre de cercetare.

Pagini